IDILE

IDILE

Ogașul Popii

Dimineața, de când se scula din pat o prindeau grijile gospodăriei. Se urca pe scara podului casei, de unde umplea o traistă cu știuleți de porumb, cobora în tindă și introducea pe palmă curățătoarea din tablă, ce sta agățată la locul ei, pe stâlpul pridvorului. Cu sârguință dezghioca boabele de pe coceanul drugii, într-un ciurel. Apoi, le arunca împrăștiate în bătătura casei, unde, o tâlvură de găini, rațe și gâște, fiecare cârâind în felul lor de când auzeau mișcarea în pod, așteptau nerăbdătoare să dea năvală la mâncare.
Într-o găleată mare de tuci, în care se mai găseau și alte resturi de dovleți, fierți din ziua precedentă, punea apă cât era necesară pentru a o umple, o completa cu o strachină de tărâțe îndoită cu mălai, o mână de sare zgrumțuroasă luată dintr-un sac de hârtie, ambalajul sării, și le amesteca bine cu un un băț anume făcut, numit făcăleț.
Cu efort vizibil, scotea căldarea la ușa cuhniei, unde, porcul slobozit din coteț venea alergând, la masa lui de dimineață.
Horhoanele , cum le zicea soacră-sa la păsările și animalele mărunte din curte, fiind ostoite, se ocupa și de ea. Peste prispa casei, cu apă rece, adusă de seara și ținută în hodae, luată cu o ulcea de pământ dintr-o găleată de tablă emailată se spăla pe mâini, pe față și pe sub brațe folosind săpunul Palmoliv adus de acasă, foarte parfumat, primit cadou în trusa dăruită de bărbatu-su de ziua ei de naștere, de la care nu trecuseră prea multe zile. Pentru treaba asta își dădea jos de pe ea, bluza de stambă cu care dormise noaptea. Ca măsură de prevedere, să nu fie văzută în poziție indecentă de vreun călător sau vecin, făcea treaba asta când credea că nu trecea cineva strein pe ulița satului. Insista să-și spele totul și sănii dolofani, la care de fiecare dată când erau atinși, mameloanele deveneau erectile. Mai bine de o lună în afară de mâinile ei, mână de bărbat nu-i mai atinsese.
Trecuseră multe zile de când ținea gospodăria soacrei, era „sătulă” de treabă până în gât, dar n-avea altă cale de ieșire. De la bărbatu-su primise mai întâi o rugăminte, apoi, la reacție a ei, un fel de ordin, venind în sprijinul mamei sale, bolnavă, ce trebuia internată în spital. Pentru liniștea cuplului, se impunea să facă acest lucru, mai ales că de ceva vreme nu mai mergea la serviciu unde fusese angajată temporar, iar la noul loc de muncă convenabil, unde avea promisiuni de angajare, mai trebuia să aștepte vreo două luni, până pleca la pensie cel care ocupa postul.

Având la îndemână cele de trebuință, cu grijă, aprinse focul pe vatra cuhniei. Într-un ceaun agățat în zălar, pusă la fiert laptele muls de bunica lui bărbatu-su înainte de răsăritul soarelui, care venea de la casa ei să-i mulgă vacile și caprele… și numai atât, fiindcă mâncarea de prânz o servea la bunică, mergând ea acolo.
Într-o tigaie pe trei picioare în care puse o lingură de unt, prăji două oua de găină, adunate de ea, ziua, de prin cuibarele din podul șoprului cu fân, unde, întotdeauna când se urca, trăia spaima să nu fie înțepată de vreo vespie dintre care se cuibăriseră și păzeau fagurii plini cu pui.

Așa începea fiecare zi și trecuse mai bine de două săptămâni. Hainele cu care venise îi căpătaseră miros de fum, mâinile ei fine de doamnă și funcţionar de oraș, cu unghiile frumos tăiate și lăcuite, căpătaseră mici zgârâituri. Palmele se aspriseră și cu toată străduința ei, se cam înverziseră de clorofila vrejilor de dovleac, adunați de pe locul din capul grădinii casei pentru hrana porcilor și a gâștelor, dar se obișnuise și nu i se mai părea ceva degradant.
„O să treacă și asta!” își zicea mereu ca să se consoleze. Din când în când, în orele de repaus de la mijlocul zilei și după „baia generală” făcută în albia așezată la soare în spatele casei, își mai turna în palme apă de colonie dintr-o sticluță „cuibărită” în trusa, cadou, cu care venise de acasă. Asta, așa, pentru ea!, ca să nu-și piardă obiceiul de doamnă, abia trecută de 25 de ani.
Apoi, trebuiau pășunate vitele mari.
Se obișnuise cu ideea că trebuie să facă și acest lucru. Uneori, după amiază le mai lua nea Dumitru Bâzu, om bun și respectuos cu doamna Violeta, care seara când le aducea sătule, și ea îl omenea cu câte un țoi de rachiu scos din butoi cu sticluța legată cu o sforicică și slobozită pe vrana butoiului. Țuica veche se cam împuținase, tâlvul nu mai ajungea și atunci se inventase sticluța legată. Plăcerea era dată și de așteptarea umplerii, când aerul din ea înlocuit de lichid făcea un zgomot plăcut urechilor. Fusese și botezat cu numele de „șteofâlc” și nu-i sta rău.

Vrând, nevrând, Violeta în fiecare zi, mergea cu vacile la pășunat pe izlazul comunal, așezat în niște văi adânci în pădurea ce începea din marginea satului. Azi, mai mult ca oricând, dorea acest lucru. Era o treabă, pe care la părinții ei, tot de la sat, când era fată n-o prea făcuse fiindcă era un paznic comunal, angajat la mai multe gospodării, dar aici, n-avea altă șansă. Cele două capre le păzea Vasile, copilul Vetii din Deal, care le lua în turma lui cu promisiunea „că la bâlciul de Sfântul Ilie, v-a fi recompensat cu bani de tras în tiribombă și de cumpărat dulciuri: halvițe și bragă. Capre nici n-avusese pe bătătura părinților ei, iar de laptele de capră, până la soacră-sa, nici nu se atinsese. Era convinsă că pute!... așa auzise de la copii de seama ei din satul unde se născuse. Muls în vase curate, s-a convins de contrariu.
- „Este dulceag laptele în seara asta!”, i-a zis ea soacrei când a gustat din strachina cu lapte fiert în ceaunul golit de mămăligă pe cârpător și turnat în strachină peste mămăliga caldă, tăiată cu ața. Veniseră în vizită cu bărbatul său și era pe la începutul căsniciei lor.
- „Îți place!?” I-a răspuns soacra cu o întrebare.
- „Da!... E chiar interesant laptele de aici. Probabil iarba îi dă gustul acesta!”
- „Nu dragă, ăsta-i lapte numai de capră!” îi vorbi soacra răspicat. „Am vrut să-ți dovedesc, că nu laptele pute, ci oalele nespălate în care este muls. Țapii put, și put rău, dar numai toamna când se împerechează, că de aia le zice țapi și la unii bărbați mai nespălați! Ca să te obișnuiesc cu laptele de capră, în laptele fiert separat pentru tine, cum doreai, puneam și câte o cană din cel de capră, iar acum am fiert numai pe al caprelor. Al vacilor l-am turnat în putinei, să facem mâine zară, (adică lapte bătut), și să mai scoatem și unt, că-i bun cu mămăligă și cu ouă în tigaie!”...

Dar acum era singură cu toată gospodăria pe cap. De când „crăpa” ochii dimineața și până seara, mereu avea câte ceva de făcut. Și într-o gospodărie ţărănească, cu păsări, porc, capre și bovine, mai ales când ești singură, treabă-i destulă!...

…Mâncă , ce mâncă, închise porcul în coteț ca să nu facă vreun pocinog pe bătătură, - să se dea la vreo pasăre - că așa fusese instruită când și-a luat rolul în primire, își luă de pe masa din hodae trăistuța de bumbac țesută în cocleți în care vârâse de seara un cearșaf de pânză albă, puse și două mere popești din cele mai boftane, scuturate din mărul din grădină, un ștergar subțire brodat cu râuri din arnici roșu, ca să fie… și romanul la care citea, < Doamna Bovari> de Gustave Flaubert. Slobozi vitele din ocolul lor, care fără altă îndemnare, conform reflexului, se înșiruiră pe linie la Deal, spre islazul cu iarba încă neuscată.
Devenise cunoscută în sat.
Fusese „trasă de limbă” de vecinii curioși care doreau să știe totul despre nora Tomiții Dochiei, aflaseră ce doreau și nimeni nu se mai mira când o vedeau pe ea, o doamnă, fată de intelectuali, cu o nuia de alun destul de lungă, mergând în urma cioporului de ierbivore: două vaci și doi viței.
Pe drum, îi ieși înainte de la bunar, cu două găleți de apă, Polina lui Costăin al Sandii, care răspunzându-i la binețe, o asigură că azi, o să-i meargă bine „că-i cu plin!”… și n-o s-o mai piardă pe Steluța, vaca cea mai nărăvășe care se răznea de celelalte și, care cu două zile în urmă i-a creat mari emoții – că n-o mai găsea pe ogașele islazului - de-a știut tot satul!
…O stăpânea o emoție, mai ales că de gânduri nici nu prea dormise bine, mergea „plutind” și nu alegea pe unde calcă.
În dimineața aceasta, mai atentă ca oricând de când venise în sat, se îmbrăcase cu grijă, își pusese în picioare tenișii chinezești, spălați din ziua precedentă, luase pe tălpi o pereche de şosete de bumbac gri, care i se asortau cu fusta evazată de culoare bleumarin cu buline albe, prinsă în zece nasturi pe linia din față, și bluza fără mâneci, lejeră, din mătase gri cu decolteu larg. Sânii îi erau strânși, nederanjant, în sutienul de mătase albă, brodat cu o discretă danteluță ce îi dădea o notă seducătoare pentru cine-l vedea. Chiar și în acest sat, departe de urbea unde locuia, se îmbrăca frumos, ținând cont de ceea ce i se potrivește, fără a face notă discordantă cu mediul în care venise pentru a crea bârfe. Ţinuta vestimentară era potrivită unei doamne, venită la țară în concediu și cu grijile gospodărești pe cap.
Fu trezită din „visare”, când la ultima casă din sat, câinele din bătătura gospodăriei, sări pe poartă lătrând strident de sperie vacile, dar-mite și pe stăpâna lor de azi, dusă în gândurile ei!
- Taci, Floricele!!... îl boteză ea, nu vezi că n-avem treabă cu tine, zise ea blând către patrupedul îndârjit. Animalul nu tăcu până nu-l strigă gospodina, ieșită din casă unde rostuia de mâncare pentru prânzul din ziua aceea, dar și curioasă, „să vadă pe cine latră câinele ei!”.

…Așa începu ziua de azi pentru Violeta Neșu, nora Tomiții lui Boian Neșu din Brădet, care ţinea locul în gospodărie soacrei sale internată la un spital mare din capitală. N-avea încotro și trebuia să facă voia soțului și când nu-i convenea, așa cum era și de data aceasta, dar acum, nici n-avea cine, și era musai să-și calce pe simțăminte, ca să nu-l supere pe soț a cărei mama era destul de bolnavă.
Gheorghe Neșu, Gigi pe diminutiv, soțul Violetei era unicul copil la părinți. Tată-su se prăpădise de tânăr și Tomița îl crescuse singură. Muncise mult să-l țină prin școli, dar și Gheorghe s-a străduit să ajungă cineva, mai ales că plăcere pentru învățătura a avut de mic. E drept că a fost și muncitor necalificat pe la un furnal, după ce făcuse gimnaziu, dus de un unchi din partea mamei, dar până la urmă a ajuns inginer. Când a terminat facultatea avea 30 de ani și în acel an s-a căsătorit cu Violeta, care abia terminase liceul. De-atunci au trecut cinci ani, pentru cunoscuți și prieteni sunt o pereche potrivită, iar lumea din satul Brădet, îi apreciază pe măsură.
Violeta provenea dintr-o familie bună, cândva bine situată material, fiică de invățători cu mulți copii, dați toți la liceu. Pentru fete, era suficient numai liceul ca să devină o doamnă de societate. Deși ea dorise mai mult, să urmeze și o facultate, dar acum ce mai conta!?...

Când a intrat pe izlaz, soarele se ridicase mult pe cerul limpede ca sticla. Și în ziua asta, se aștepta acea căldură caniculară, uscată, la care sătenii îi ziceau vipie. Nu erau vite multe pe unde intrase ea și observase dinainte, că pe Ogașul Popii nu prea vineau copiii. Părinții lor erau duși la muncă, iar ei se adunau în ceată, pe Poiana Mare, unde nu prea era iarbă, dar ei erau fericiți că jucau țurca până plecau acasă de prânz.
La început și Tanti Violeta, cum îi spuneau copiii satului, a stat alături de ei, dar fiindcă făceau multă larmă și nu era nici iarbă de păscut, s-a detașat, mergând în adâncimea văilor înguste și liniștite, cu care se obișnuie în lecturile ei. Aici, laturile poienilor erau umbrite de fagii seculari iar pe firul văii erau crovuri permanent pline cu apă limpede provenită din pânza freatică. Zilnic, când era soare, se spăla peste tot, pe unde avea nevoie, mai ales că aici era sigură că n-avea cine s-o vadă goală. Loc mai nimerit și pentru plaje nu se găsea în tot izlazul și nu se da în lături de la câteva ore de stat mai mult goală și la soare.

…Dar azi, că din cauza aceasta n-a avut somn azi-noapte, o bântuiau emoțiile unei întâlniri în liniștea pădurii tăcute. Intrase într-o dilemă provocată întâmplător cu câteva zile în urmă, când a avut mari emoții, mai ales că era și atunci singură, și era sigură, că-i singură…

…Vacile pășteau liniștit, făcuse destulă plaje și fiindcă transpirase se dezbrăcase și de sumara ei lenjerie și într-un crov din marginea pădurii,plin cu apă limpede ca cleștarul în care se vedeau și pietrele de pe fund, a intrat și s-a spălat, apoi după niște tufe, considerate paravan, care acopereau vederea celor ce treceau pe drumul de care, s-a întins din nou la soare. Liniștea ar fi fost deplină și putea ațipi dacă nu s-ar fi auzit cum vacile rup iarba și cântecul gutural al unei turturele izolate, ce cânta rar: tur, tur…
Dezbrăcată de fustă bluză și sutien, ca să se bronzeze și sânii ce contrastau cu restul pielii, întinsă pe un cearşaf, camuflată în dosul tufelor pe care le considera o perdea veritabilă, se afundase în cititul cărții încercănd să se compare cu eroina cărții <>, care în căsnicia ei nefericită și frustrată sexual, avea multe neîmpliniri, care, parcă se asemănau cu ale ei. Brutal fu scoasă din visare și chiar speriată rău, de lătratul unui câine foarte aproape de locul unde se afla. Animalul șiret, o simțise, se apropiase furișându-se prin pădure și prin lătratul său, dădea veste stăpânului, că a descoperit ceva.
Violeta, în graba cea mai mare, și-a îmbrăcat fusta și bluza, neavând răbdarea să pună și sutienul care mai trebuia prins și în copci, printr-o poziție destul de incomodă. Cățelul, că nu era un dulău, lătra a om, mai blând, parcă conștientizând spaima pe care o produsese.
Atunci observă Violeta că lângă vacile ei apăruseră doi boi care pășteau liniștiți și undeva în marginea cealaltă a pădurii, un bărbat, întins pe spate, citea la umbra fagilor. El venise pe sub poala pădurii în urma animalelor, o văzuse pe Violeta dezbrăcată când se spăla și se așezase în acel loc răzleț. Sta retras pentru a nu crea tinerei femei o stare de rușine și emoție. Cățelul, ca orice câine curios, scotocise prin pădure până a ajuns în acest loc unde simțise ceva, și descoperind-o pe Violeta, trebuia să dea semnalul stăpânului său.

*
* *

…Așa l-a cunoscut Violeta pe Bebe Popescu, fiul preotului din Nucet, satul de peste Dealul Scoruș, student la medicină.
Când femeia, Violeta, s-a îmbrăcat, Bebe s-a apropiat de ea, ca să o elibereze de lătratul lui Cuțu, cățelul cel vrednic și gălăgios.
Văzând-o de aproape pe această femeie tânără, frumoasă, cu părul șaten și coafat permanent, cu tenul catifelat și ochii azurii ca cerul diminețelor de vară și-a dat seama că are de-a face cu o persoană distinsă, o doamnă, ce nu aparține satului, întâmplătoare păzitoare de vaci ca și el, și a salutat-o cu formula: „Sărut mâninle doamnă”!
Cu fața îmbujorată de soare și emoție, Violeta i-a răspuns la salut cu un „Bună ziua!” În piept, de emoția creată, simțea bătăile puternice ale inimii, iar în timpane putea număra pulsul, care, precis trecea de o sută pe minut.
Cățelul Cuțu, convins că și-a îndeplinit misiunea, a tăcut cuminte și s-a retas la umbra unei tufe „ascultând” discret discuțiile dintre stăpânul lui, față de care își făcuse datoria, și această „pradă” feminină deosebit de frumoasă, găsită în pădure.

Inițiativa prezentării, i-a aparținut , cum era și normal, lui Bebe. I-a spus cine este, a precizat că-i student la medicină în anul IV. și că hârtiile pe care le citește sunt niște cursuri de la facultate, Că a venit în vacanță la părinți, dar mai are o restanță lăsată intenționat pentru a nu primi notă mică, ca să nu-și piardă dreptul la bursă.
- Cum să te descurci doamnă, în șase ani, într-un oraș mare, și câți bani trebuie pentru o asemenea facultate?...continuă Bebe cu argumentele sale, dar neinteresante pentru doamna încă emoționată și pradă gândurilor, care-l asculta fără să audă. Vă dați seama ce inseamnă bursa pentru un student!... Dar cum trebuie să vă apelez?...Doamnă sau domnișoară!
- Doamnă, și mă numesc Violeta Neșu
Bebe văzuse verigheta de pe degetul inelar al mâinii stângi, dar așa a crezut el că-i mai politicos, să o și întrebe.
- A,a,a !!. Cred că sunțeți soția lui Gică Neșu din Brădet. Îl cunosc demult! Este mai mare cu vreo zece ani decât mine. Când era flăcău o curta pe sora mea cea mare. Era tare frumușel și îi plăceau fetele. Și sora mea a fost și mai este și acum frumoasă. Gică a fost copil orfan de mic dar era inteligent foc. La gimnaziu avea note mai bune ca sora mea, era premiant. Mi se pare că a ajuns inginer, sau așa ceva, că nu l-am mai văzut demult.
- Da, așa este domnule Bebe!... confirmă Violeta, și se convinse în sinea ei din cele auzite, că el, Bebe este de vârstă ei.
Privindu-l de-acum, cu interes, mai atentă, observă la el maturitatea bărbatului, care, peste doi ani, ajungea medic stagiar pe la vreun dispensar din țară.
- Doamna Violeta, ziceți-mi Bebe!... că n-are rost să mă „domniți” dumneavoastră pe mine. Dar în gând dorea ca și el să-i zică pe nume, acestei femei, ce părea așa de tânără față de soțul ei, bărbatul cunoscut de el încă din copilărie.
- Știu că nu-i politicos să abordezi direct o doamnă, dar vă rog să nu vă supărați că vă întreb: Ce vârstă aveți? Eu, în decembrie împlinesc 25 de ani și am fost născut după ce ai mei părinți au tăiat în ziua de Ignat, porcul de Crăciun. Cred că mama de atâta efort depus în ziua aceea, m-a avortat! Sorocul fusese calculat să se petreacă în anul următor… Așa mi-au spus!
- Tot atâția ani am și eu, dar am fost născută, la termen, în luna mai, luna florilor, a verdeții și a veselii!...
- De aceea sunteți așa de frumoasă, continuă cu gratulațiile, studentul de la medicină, urmărind discret efectul complimentului făcut. Știa de la colegele de facultate ce le place să li se spună femeilor și nu făcea economie de superlative.
- Serios vă vorbesc și n-am nici un interes să vă măgulesc, mai ales că vă văd pentru prima și poate ultima dată. Corpul dumneavoastră este perfect, bine proporționat antropometric. Voi fi medic și pot aprecia obiectiv. Iar de ten nici nu mai vorbesc. Aveți o figură de icoană, ca cele pictate în frescă de Grigorescu la Mănăstirea Agapia. Natura a fost darnică cu dumneavoastră. Plaja la soare în acest loc, vă prinde foarte bine iar pielea dumneavoastră, pigmentată, răspunde pozitiv la razele solare. Vă bronzează fără să vă ardă! Totuși, să nu abuzați, și după ora 11.00, când acționează întens ultavioletele, să vă retrageți mai la umbră. Am văzut că ați făcut și baie, …„ca la mare!”. E buna apa din gâldaele astea, că provine din pânza freatică și-i bine filtrată natural. Nu-i periculoasă pentru a provoca eczeme.
„Deci mă văzu goală!... Ei și!?”.. gândi Violeta. „N-are de ce să-mi fie rușine și apoi ca student la medicină știe destule despre femei. Poate-i surâde specialitatea de ginecolog”…
- Sunteți generos domnule Bebe, …adică Bebe, dar și mie să-mi zici Violeta, așa cum îmi spun apropiații și prietenii. Asta, dacă doriți, …să fim fifty-fifty!...
- Violeta dragă!… parcă sună mai bine, nu? Îți dai seama că eu mă pregătesc într-o profesie care studiază corpul uman. Împreună cu fete, colege de facultate, facem laolaltă disecții pe toate organele corpului, așa că, dacă te văzui dezbrăcată, te privii cu ochii profesionistului, nu ai masculului. De la distanță îmi plăcu bustul tău , talia subțire, șoldurile bine proporționate, umerii largi, iar văzută de aproape n-ai nici un cusur, ba chiar ești încântătoare.
La asemenea vorbe măgulitoare din partea unui străin abia cunoscut, Violeta găsi de cuvință să bată în retagere, așa, ca să nu fie considerață o ușuratică, mai ales că era vorba despre ea. Acum aprecierile erau venite ca de la un mascul în fața femeii dorite, nu ca ale unui doctor despre o bolnavă întinsă pe targă.
- Regret că n-am fost prevăzătoare și m-am considerat singură în acest loc. Este adevărat proverbul „că pădurea are ochi și urechi”. Azi, pierdui din vedere și nu ținui seama de această maximă!... zise ea, ca scuză și cu gândul la ziua de ieri, când a procedat la fel, crezându-se tot singură și poate a mai fost văzută și de altcineva și umple de vorbe satul.

Au discutat mult timp. Soarele se apropria de miezul zilei, iar vițeii se culcaseră la umbra copacilor din marginea pădurii. Liniștea amiezii se așternuse pe valea ce se numea Ogașul Popii, dar care n-avea nici o legătură cu tatăl lui Bebe. La despărțire, când fiecare pleca pe drumul ce ducea la satul său, și-au promis „că dacă vremea este bună”, vor mai veni în acest loc, atât de liniștit și cu iarbă bună pentru animale.

*
* *

Azi erau la a treia zi de întâlnire.
În cele anterioare discutaseră „câte în lună și în stele”! Din familie și din cititul cărților, Violeta își crease un adevărat bagaj de cunoștințe. făcea cu ușurință recenzii ale unor cărți scrise de clasicii Literaturii Universale de parcă ar fi studiat filologia. Au discutat și despre muzică și pictură, lucru ce l-a impresionat pe Bebe, rămas în acest domeniu, numai la noțiunile primite în liceu.
El, purta asupra sa, cursurile „ca să se afle în treabă!”, dar nu le mai deschidea în poiana unde o găsea pe doamna cu romanul <>.
Azi, fiindcă venise el mai devreme și Violeta întârzia să apară, a găsit de cuvință să citească câte ceva din cursuri și s-a oprit la capitolul: Aparatul urogenital, Aparatul genital la femei. Parcă spera ceva…

*
* *

În acea noapte, neavând somn, Violeta încerca în imaginație o apropiere, așa ca-ntre femei, de Emma, eroina mult comentată a romanului. Chiar în ziua precedentă Bebe ar fi zis ceva mai excitant despre instabilitatea ei, eroina romanului, dar nu i-a lut vorbele în seamă. Și-a adus aminte de trăirile Doamnei Bovary în prezența soțului ei mai vârstnic decât ea. Nu o vedea ușuratică și avidă de aventuri amoroase. Găsea la Emma un trai ca al ei, și acest lucru o fământa. Și Gigi, avea unele asemănări cu domnul Charles Bovary, și era soțul ei de la care dorea afectiune.
Reiese din carte, că Charles Bovary, medic de profesie n-o pregătește pe Emma pentru ce o așteaptă în viitor, pentru tainele vieții. Crescuse fără tată și dus de un unchi prin străini, unde n-a avut o viață ușoară, ba dimpotrivă. Ca să ajungă ce a fost, făcuse multe eforturi care-l abrutizaseră într-un fel.
Violeta, în primii doi ani de căsnicie credea că Gigi, chiar o diviniza. Acum, simțea că se cam plictisise și nu mai era tot așa de afectiv cum îl văzuse la început. Pleca mereu în delegații și parcă dorea să fie cât mai mult absent de la domiciliul său și ea se simțea permanent stingheră. Și suferea!
Ea nu fusese crescută de maici pe la vreo mănăstire ca Emma , dar învățase de la mama ei toate regulile bisericești și le respecta. În ultimul timp de singurătate și tristețe devenise chiar bigotă și trecea destul de des pragul bisericilor. Dar dorința de viață nu-i pierise și gândea că trebuie trăită.
Întâlnindu-l în acest mediu pe Bebe, bărbatul de vârsta ei, frumos, spiritual și atent, care i-a mai și povestit câte ceva despre libertinajul din viața studențească, cu lipsuri dar și cu bucurii, s-a simțit atrasă și fizic și sentimental, mai ales că dorise să facă o facultate. Dorise să fie profesoară.
În vorbele lui, descoperă câte ceva care-i lipsește în viața alături de Gigi, care, devenise posac, mai ales de când a ajuns pe o funcție înaltă. Studiile făcute, stăruința de care a dat dovadă și faptul că a fost și muncitor într-un combinat siderurgic, i-a creat un statut de care s-a ținut seama la promovarea lui, Secretar cu probleme economice la județ. Acum mai mult ca oricând, Violeta își reproșează că a ținut seama de argumentul lui „că nu-i necesar” și nu a mers și ea să urmeze o facultate. E pur și simplu revoltată pe viața ei, anostă, lipsită de bucuriile tinereții, dar va face totul și nu va rămâne așa. Dar până atunci!?...

Timpul a trecu pe nesimțite și când a intrat din Ogașul Popii pe Valea cu Urzicile, fu adusă la realitate de Cuțu, cățelușul santinelă al lui Bebe, care o întâmpină cu un lătrat prietenesc, parcă certând-o de întârziere. În atmosferă plutea o liniște desăvârșită. Adia un vânticel dinspre pădure și din când în când se mai auzeau pâlpăirile molcome produse de frunzele plopilor tremurători. Transpirase de mersul pe jos și de emoțiile care puseseră stăpânire pe ea și a sentimentelor contradictorii provocate în urma discuțiilor plăcute din ziua precedentă.
Fusese atrasă de acest bărbat frumos, manierat, bine educat și cu perspective mari ca în curând sa devină medic. De aceea, azi îmbrăcă pe dedesubt desuurile cele mai fine și bluza de mătase naturală, vaporoasă și mult decoltată. Înainte de plecare din fața casei, se întorsese și luase în trăistuța țesută delicat din bumbac și arnici, costumul de baie, cumpărat anul-trecut, de la Mamaia când a fost singură la mare, fără bărbatul ei, Gigi fiind dus într-o delegație în străinătate.
Ce a mai curtat-o, acolo la mare, domnul Paul cunoscut întâmplător pe plaje. Era un bărbat la 50 de ani, care zicea că lucrează într-un minister și pretindea că-l cunoaștea și pe Gigi, lăudându-l. Era un tip chipeș, care arăta bine la anii săi. Suplu, cu pielea corpului întinsă și nepăroasă, ca la alți bărbați, cu fața permanent rasă și părul puțin grizonat, avea acel „sexappel” de care sunt atrase femeile. S-a interesat unde-i cazată și i-a propus „că dacă vrea”, îi aranjează mutarea într-o garsonieră unde să stea singură tot sejurul. A invitat-o într-o seară la o terasă, care avea și separeuri intime, dar a rezistat tentației mințind „că tocmai în seara aceea a fost invitată la niște rude, și le-a promis că se duce.”
Și cea câștigat!?
Bănuiam, iși zicea ea, ce dorea domnul Paul, dar atunci am avut tăria să mă abțin.
„Dar dacă azi o fi nevoie de a face și plaje, am nevoie de costum că nu mai sunt ca atunci,… singură!”
*
* */

De după niște tufe înșirate ca o perdea de protecție, avertizat de lătratul lui Cuțu, Bebe îi ieși în întâmpinare. Fiindcă stătuse dezbrăcat la soare își mai închidea ultimul nasture de la cămașe când se apropia de frumoasa Violetă.
- Săru’ mâna! Credeam că nu mai vii… Așa o întâmpină pe misterioasa doamnă cu care realizase un mic flirt. Și el în noaptea ce trecuse se gândise la ea. Cu ochii închiși, în gând, îi admirase formele nurilor, ale sânilor, dar și delicatețea în comportament și nivelul la care-și însușise cu temeinicie cultura generală. Vedea în ea un interlocutor pentru toate domeniile. El se specializa în medicină, dar, recunoștea că, în liceu și din citit se obține cultura generală și presupune mult mai multe decât anatomie, fiziologie și chimie. Ce știa el despre muzică și pictură? Literatură numai atât cât i se ceruse ca să treacă cu bine clasa și bacalaureatul. În rest? Nimic! La ea vedea și altceva, mult mai mult decât își însușise el.
- Bună dragă!... Îi răspunse Violeta sub privirile înțelegătoare ale lui Cuțu, care devenise mai îngăduitor cu străina de ieri, dând din coadă să le dea de înțeles că și el pricepe importanța momentului.
Introduse mâna în trăistuță și pe pipăite alese mărul cel mai frumos și oferindu-i-l, continuă.
Azi m-am cam încurcat în treburi, dar nu m-am lăsat copleșită. Trebuia să fierb și laptele că cel de ieri s-a acrit, mai ales că am și întâziat, cum prea bine ști.
Înaintau unul spre celălalt zâmbind și ochii le radiau, transmițând invizibilele dorinți ale iubirii. Violeta i-a întins mâna în care ținea fructul ispitei, așa cum se cuvenea din partea unei doamne, gest la care, fără prejedecăți, el i-o cuprinse și o sărută prelung inspirând plăcutul miros de măr copt și de busuioc. După o clipă de tăcere, în liniștea văii, se oglindiră unul în ochii celuilalt și cu respirația întretăiată de emoție, el o cuprinse în brațe și fără nici o restricție, Violeta, îi oferi, ținând de-acum ochii închiși, ferbințeala buzelor ei senzuale, gest care se materializă într-un sărut prelung. Erau atât de apropiați și lipiți unul de celălalt că-și simțeau inimile cum bat. Pe Violeta o trecu un fior care îi răscoli viscerele, o transpirație spontană se produse și simți cum se prelingea de-a lungul picioarelor. Din această stare euforică, îi aduse la realitate tot Cuțu, care începuse să mârâie, crezând că în această încleștare stăpânului său i se poate întâmpla ceva rău, și trebuie avertizat.

*
* *

Pe drumul de întoarcere spre casă, când soarele trecuse de amiază, legată la picior cu niște feșe făcute din cearceaful adus pentru plaje, Violeta venea șchiopătând în urma vacilor ei. Ziua începuse minunat și din cauza unei mici neatenții se terminase rău. Nu simțea încă durere în pulpa rănită din care cursese mult sânge, oprit cu greu de Bebe, dar… fusese oprit. În mintea lui de medicinist persista ideea unui vaccin antitetanos ce trebuia făcut urgent. Dar de unde să-l iei?

După multe și prelungite săruturi, cei doi îndrăgoștiți ajunseră la punctul culminant pe care hotărâră să-l consume în interiorul pădurii pe o poieniță, la umbra gorunilor, unde crescuse o „pătură” groasă de mușchi și licheni. Locul acesta fusese recunoscut de Bebe până la sosirea Violetei și-l considera ca fiind cel mai potrivit din toate punctele de vedere: era ferit de vederile celor care întâmplător ar fi trecut prin poiană, că drum nu era, înlocuia un pat veritabil dotat cu o „saltea suport” moale și rezistentă, dar înlocuită de pătura naturală, ce permitea o participare fără emoții pentru cei doi amorezi.
Cum nu aveau alte griji decât ale iubirii, s-au dezbrăcat de tot ce aveau pe ei și s-au întors la natură. Sutienul brodat cu danteluță a fost desfăcut din copci de Bebe, neuitând să-i sărute apăsat și umerii cu pielea bronzată și catifelată. Apoi a privit-o din față, i-a mângâiat abdomenul, i-a atins pubisul și i-a admirat cu insistență locul mult dorit. Ochii i s-au oprit și asupra sânilor pregătiți pentru momentul culminant. Mameloanele se ascuțiseră și deveniseră tari, pregătite pentru al „înțepa” pe cel ce îi dorea să-i mângâie și să-i sărute.

Pentru ambii plăcerile au fost intense, precedate de un preludiu până la ignorarea totală a reținerii. În postludiu Bebe i-a admirat în detaliu zona puberală și a asigurat-o , ca specialist, că natura a fost darnică cu ea în această privință atât cu exteriorul drăgălaș și bine proporționat, dar în special cu interiorul îngust și elastic, de invidiat de orice femeie și dorit de orice bărbat.
- Cine te-a iubit o dată, te dorește de-o mie de ori și nu te uită cât trăiește!, i-a zis Bebe când puneau hainele pe ei.
„Dacă-i așa, Gigi, de ce nu o apreciază atât de mult!” gândi resemnată Violeta.
Hotărâseră să coboare pe aceeași potecuţă pe unde au urcat la locul de iubire. Când ajung la marginea pădurii, ea să meargă prima să se spele în apa limpede a gâldăului. Apoi, tot de unul singur, să facă și el același lucru. Așa, ca o măsură de prevedere, chiar dacă pe această vale nu era drum de care..
- Nu trebuie să fi în costumul de baie, că poate apare cineva și te vede cu mai multe vaci de câte ai, când te crezi mai în siguranță! remarcă serios Bebe, convins că nu trebuie lăsată nici o urmă de vreo bănuială.
Panta era abruptă și la coborâre era și mai vizibil acest lucru. Sprintenă ca o căprioară și împlinită de satisfacțiile de care avusese parte în această zi minunată de iulie, pierdu din vedere pericolul cel reprezenta înclinația coastei acoperită cu frunzele uscate picate din copaci în anii trecuți. O mică neatenție, pe când își ademenea cu gesturi și vorbe dulci iubitul, și în ochii căruia se uita, puse piciorul pe frunze, în afara pământului aspru al potecii, cauciucul tălpii tenișilor nu mai avu aderență și alunecând violent, căzu pe abrupt. A avut ghinionul că sub frunzele uscate, mascat de acestea se găsea un ciot de rădăcină ieșita din pământ care i s-a înfipt în pulpa piciorului, intrând în carne profund. De durere a scos un țipăt scurt, ce l-a pus în alertă pe Cuțu și care s-a prezentat lătrând la ei. Sângele curgea șiroi iar Violetei, lacrimile îi umplură fața. Ce ghinion!!...

Din cearșaful ce acoperise „salteaua din mătasea verde” a pădurii, suport al trupurilor împreunate în dogoarea dragostei, se croiră, prin rupere - feși – pentru oprirea sângelui și legarea rănii. În mintea lui Bebe stăruia adminisrarea unui vaccin antitetanos, dar… de unde să-l iei!?...
Trecuse bine de orele amiezii.
Cu piciorul bandajat, mergând agale, Violeta venea spre casă în urma cioporului ei de cornute, unde era așteptață cu masa de prâmz de Mama mare, mama soacrei ei. Târziu și greu ajunse acasă. După ce băgă vitele în oborul lor, închise bine porțile și șchiopătâmd merse „la Vale” la bunica, să mănânce de prânz.
Văzând-o cum arăta și mirată de ceea ce vedea, fu întrebată.
- Da!... ce pățiș Violetă, că te văd bandajată la picior și șchioapăți?
- Prin tufele de la Tăietură, intrai după Steluța care nu mai ieșea la drum, de aceia și întârziai până acum, - iar căzu beleau pe vaca Steluța -, mă împiedecai de un rug, căzui și-mi intră un șteap în pulpa piciorului. Îmi cursă mult sânge, rupsei cearșaful să mă leg. Și acum, mă zvâcâie și începu să mă doară rău.
Fu căinată îndelung și pentru faptul că în gospodăria fie-si erau multe treburi de făcut.
Mâncă prânzul ca deobicei la bunică și când să plece, aceasta îi spuse „că o să-l roage pe Dumitru lui Andrei” să-i ia la păscut vacile în după-amiaza acestei zile, că-s învățate cu ale lui. Pe urmă om vedea!...
Nea Dumitru, cum îi spunea Violeta, era un bătrân blajin. Îndeplinea riguros toate dorințele tinerei doamne venită în sat, să-și ajute soacra, fiind convins că pe lângă binele ce-l face,nu rămânea nerăsplătit. Când venea cu ele de la păscut, la prânz sau seara, primea câte un „șteofâlc” de rachiu, scos de pe fundul butoiului Tomiței, că până la el, - lichidul mult dorit - tâlvul nu mai ajugea.
O sticluță, un deț , un țoi legat la gură cu un fir de ață, se introducea pe vrana butoiului, se scufunda în lichidul rămas și gâlgâitul eliminarii aerului din, îi confirma umplerea . Cu ce plăcere se asculta!! Lichidul din butoi era o țuică îmbătrânită de timp, amestecată cu reziduurile depuse pe pereții butoiului, dar care nu deranjau pe cel care o ingurgita. La gust era deosebită și cantitatea de alcool în lichidul stătut era crescut.

*
* *
Vacile fuseseră mulse, vițeii băgați în cotețul lor, animalele de curte ostoite.
Seara se așezase peste sat, iar Violeta mânca, dintr-un taier, la masa de sub patul de vie din curte, ghiveciul de legume făcut în sahanul de lut în cuptorul din bucătărie. Terminase de mâncat și bea lapte, în loc de apă dintr-o ulcică de lut. Curtea, în locul unde era masa, era luminată „ca ziua” de lampa cu neon din prispa casei.
De-odată, Leu, câinele Tomiții, care aștepta smerit să-și primească porția de mâncare, se repede înrăit la gardul de la drum, lătrând, iritat de un adversar apărut incognito. Larma era mare. De-a lungul gardului Leu, lătra îndârjit la un câine care făcea la fel de cealaltă parte a ulucii. Fugeau când la Deal și când la Vale, căutând o hudă, inexistentă, prin care să iasă la luptă.
Nu i se păruse! Cineva bătea discret în poarta mică de intrare.
Cu greutate, din cauza rănii căpătate, se ridică de la masă și merse să vadă cine este acolo, la ora aceasta. Dacă ar fi fost vreun vecin, ar fi strigat cu voce tare, dar se vede treaba că era cineva strein.
- Cine-i acolo? Întrebă Violeta, ca să se asigure, și să nu deschidă poarta la oricine pe timp de seară.
- Eu, Bebe! Se auzi răspunsul, cu vocea scăzută și bine-cunoscută de ea.
Uitând de durere, cu o îndemânare rapidă trase zăvorul pus și în spațiul întunecat al porții, apăru silueta iubitului, venit incognito.
- Venii să-ți îngrijesc rana. Uitând unde este, o strânsă la piept și o sărută pe gura ce n-apucase să fie măcar clătită cu apă în urma cinei.
Cumpărai de la Dispensar un flacon cu vaccin, apă oxigenată, feșe sterile, tampoane cu rivanol. Rana trebuie vindecată rapid și fără complicații.
Urcară în tinda casei. În timp ce Violeta stinse lampa cu neon, câinii se mai „războiau” alergând de-a lungul gardului din ulucă înaltă.
Intrară în camera din spatele casei a cărei lumină nu se vedea din drum. Violeta merse la găleata cu apă de pe prispă și își clăti bine cavitatea bucală de resturile de mâncare și urmele de lapte. Leu se retrăsese din „luptă” spre masa pe care o părăsise și cuminte aștepta porția ce i se cuvenea și-i dovedise stăpânii că o merită, luptându-se pentru apărarea ei.
Cuțu, cățelul cuminte al lui Bebe se retrăsese și el în șanțul plin cu buruieni din partea cealaltă a drumului, și se „cuibărise” în așteptarea stăpânului. Era un cățel de statură mică, o corcitură între o cățea obișnuită și un Foxterier, cu care, cățeaua, s-a împerecheat întâmplător, în vara când au venit în sat, pe la părinți, ai lui Pupăză. Crescut de părinții săi, acum se atașase de Bebe pe care-l urma peste tot unde se ducea. Și lui Bebe îi convenea compania, mai ales noaptea când umbla prin sat, „vorbind” cu el, să nu-i fie urât.

Retrași în camera din dos, Bebe își pusă în aplicare cunoștințele de viitor medic, dar și de bărbat viril. După ce îi făcu vaccinul, îi curăți cu grijă locul rănit spălându-l cu tampoane de vată înmuiate în apă oxigenată, aplică feșa cu rivanol și apoi pansă piciorul cu banda de tifon. Încurajată de prezența lui și a tot ceea ce i se făcuse, Violetei îi pieriseră durerile și răspunse cu voluptate, dorinței lor. A fost o seară minunată la care nu se aștepta. Încă odată Bebe a dovedit că este în stare și de atașament sufletesc, nu numai de sex.

Spre miezul nopții, pe întuneric, coborâră în curtea casei și strâns lipiți, mergeau spre poartă. Leu nu mai ripostă. Prietenul stăpânii, devenise și prietenul lui și în locul lătratului se gudura însoțindu-i. De la răsărit, peste Dealul Brebului luna plină și gălbuie ca o portocală se ridicase de „un stat de om” aruncâd spre pământ o lumină albăstrie. Două privighetori se întreceau în cântat, iar din văzduh, întâi mai slab, apoi din ce în ce, mai puternic, se auzi zgomotul reactoarelor unui avion. Instantaneu, amândoi ridicară privirea spre cer, admirară lămpile de poziție ale aeronavei și apoi cu un sărut prelung încheiară o seară minunată.
- Ca să vezi, că și o rană prinde bine!...zise Bebe înainte de a pleca și încă mai stăteau făță în față, ținându-se de mâini.
- Noapte bună, dragule! Răspunse ea la salutul lui de plecare și mulțumesc pentru această seară minunată, de neuitat…
- A! Uitasem să-ți dau și astea. Și scoase din buzunar un pachet cu mănuși chirurgicale, din caciuc, necesare la treburile gospodăriei ca să-i protejeze delicatele mâini, care le adusese amândurora, atâtea satisfacții.


*
* *

…Trei seri la rând, a venit alinătorul de dureri. De fiecare dată, Leu era legat în spatele pivniței - ca să nu se mai producă larmă -. Era săturat de mâncare și stătea cuminte, fiind dezlegat numai după plecarea lui Bebe. Cuțu se aciuia în buruienele din șanț, așteptându-și cu răbdare stăpânul.
În fiecare zi nea Dumitru păzea vacile Tomiții și la întoarcere cu ele, cu burțile pline, își primea cota din „șteofâlc” pentru care, după ce se ștergea la gură, încheia cu un Bogdaproste și să fie cui a făcut-o!
În după amiaza celei de a treia zi, Violeta primi o telegramă de la Gigi,
„Mâine 14 iulie, mama mea vine acasă adusă de o mașină de teren . Poate o mai ajuți tu, câteva zile, că a stat mult în spital.” Semnat Gigi
I-a arătat telegrama lui Bebe. După multe discuții în seara aceea, au hotărât că este bine să rămână conform dorinței soțului ei.
Se îndrăgostiseră și trăiau crâmpeie de fericire, ca’n luna de miere.
- A fost prea puțin și nici rana nu ți s-a vindecat! Zise Bebe cu gândurile duse…
- Voi sta cu tine până pleci la examenul restanță.
Dacă se întâmplă ceva neprevăzut și trebuia să plece, Violeta îi dădu scris adresa de acasă și numărul de telefon.
- Cel mai bine este să suni dimineața sau după masă între orele 17 la 20.
- Îți mulțumesc pentru favoarea ce mi-o faci!... îi răspunse Bebe, cu gândul că trebuie se aprofundeze materia pentru examen ca să ia o notă mare și la cursul restant…



VA URMA